Jurnalul orei 19, 6 Februarie
Prezentat de Sofia Obadă
Cele mai importante titluri ale ediției:
1. Alexandru Dodon, fratele fostului președinte Igor Dodon, a fost eliberat astăzi, după ce aseară a fost reținut pe Aeroportul Chișinău, întorcându-se de la Moscova. În ce dosar este vizat, aflați imediat.
2. Proprietara salonului de înfrumusețare din Chișinău, unde a murit Liuba Babițchi, a fugit din Republica Moldova la nici două ore după producerea tragediei. Potrivit Inspectoratului General al Poliției, femeia a plecat din țară prin punctul vamal Palanca.
3. Așa-zisa legislație cu privire la dezvoltarea tehnologiilor informaționale blockchain a fost anulată de regimul de la Tiraspol. Presa din stânga Nistrului scrie că propunerea abrogării vine de la șeful grupării separatiste, Vadim Krasnoselski.
4. Rata anuală a inflației a ajuns la aproape 7 la sută, în decembrie trecut, fiind în creștere cu 1,5% față de luna precedentă. În context, Banca Națională a Moldovei a majorat ieri pentru a doua oară în acest an rata de bază, care a ajuns la 6,5%.