Au ajuns la spital în urma unui AVC
Social 29 octombrie 2024, 20:30 | 96

La Institutul de Medicină Urgentă, sub supravegherea medicilor se află multe persoane care au suferit un accident vascular cerebral. Pacienții spun că, inițial, simptomele nu erau atât de accentuate, dar situația s-a agravat în doar câteva ore. Unii au apelat la serviciile de urgență, iar alții au venit la spital cu transportul personal.

Claudia Oleinic are 73 de ani. Femeia spune că nu va uita vreodată noaptea de 23 octombrie, când a suferit un accident vascular cerebral.

CLAUDIA OLEINIC, pacientă cu AVC: "Înspre noapte, am simțit că mi s-a zbuciumat capul, mâinile și picioarele nu lucrau bine și parcă mi se lua vorba din gură. Eu am crezut că totul e normal. Nora m-a duc puțin la balcon și m-am simțit tot normal. Eu i-am spus: „Tania, nu chema ambulanța că eu mă simt bine”."

Pacienta ne-a povestit că cei dragi și-au dat seama imediat că a suferit un AVC. Când ambulanța a ajuns acasă, Claudia Oleinic deja își pierduse cunoștința. Ajunsă la spital, aceasta a fost supusă unei intervenții chirurgicale.

CLAUDIA OLEINIC, pacientă cu AVC: "După operație, m-au dus în coridor și eu am putut să le spun chirurgilor „mulțumesc”. Nu îmi venea a crede deloc că eu vorbesc. Medicii îmi spuneau: „ridică mâna”. Am ridicat. Mâna stângă, dreapta. Picioarele le-am ridicat și nu îmi venea a crede."

Internată la Institutul de Medicină Urgentă este și Elizaveta Pahomi. Femeia de 68 de ani zice că a avut un AVC in luna aprilie, însă simptomele s-au repetat recent, in seara de 27 octombrie.

ELIZAVETA PAHOMI, pacientă cu AVC: "Mi se făcea rău. Mâna dreaptă îmi înțepenea și nu puteam să o mișc deloc. De aici piciorul drept șchiopăta, nu puteam vorbi. Eu spuneam că să las și să vin la medic a doua zi, dar mă gândeam: „Doamne ferește! Eu până dimineața sunt gata! Nu mai pot să rabd”."

La spital, pacienta a fost supusă mai multor verificări și a primit un tratament. A doua zi s-a simțit mai bine.

ELIZAVETA PAHOMI, pacientă cu AVC: "Când mă uitam dimineața, puteam să dau și din mâini și din picioare. Eram atât de bucuroasă, ziceam: „Doamne, iar sunt la loc”. Îndemn toată lumea să vină îndată ce vede că ceva îl supără. Iată, deodată îți ia vorbirea. Nu vorbești ca lumea și nimeni nu te înțelege. De aici vrei să faci ceva dar nu poți face nimic."

La Institutul de Medicină Urgentă sunt internați acum 25 de pacienți, care au suferit un accident vascular cerebral.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie