Spălătoria socială, salvarea bătrânilor
Social 6 noiembrie 2024, 20:30 | 100

Peste 200 de persoane defavorizate vor putea beneficia gratuit de servicii de spălătorie socială, igienizare și comunicare. Se întâmplă în satul Izvoare, raionul Florești, unde cu sprijinul financiar al Uniunii Europene a fost implementat un proiect de îmbunătățire a calității vieții și integrării persoanelor nevoiașe. La inaugurare a fost prezent și ambasadorul Uniunii Europene la Chișinău, Janis Mazeiks. În semn de recunoștință, localnicii l-au „prins de naș”.

Prosopul în care a fost învelit diplomatul a fost țesut și brodat de femeile din sat, care vor beneficia de serviciile unei spălătorii sociale, deschise astăzi în localitate, grație sprijinului oferit de Uniunea Europeană.

Pe lângă spațiile de spălare și uscare a hainelor, dotate cu echipamente performante, centrul dispune și de o zonă, unde săteni de toate vârstele pot socializa sau îmbrățișa un meșteșug.

Astfel, pentru această inițiativă de dezvoltare comunitară, Uniunea Europeană a oferit peste 540 de mii de lei. Primăria satului Izvoare a contribuit cu 120 de mii lei și Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă – cu aproape 140 de mii de lei.

JANIS MAZEIKS, ambasadorul Uniunii Europene la Chișinău: "Pentru noi este important ca toți cetățenii Republicii Moldova să aibă posibilitatea de a duce o viață bună, indiferent de locul în care se află. Chiar și în cazul celor care au nevoi speciale, pentru că egalitatea și solidaritatea sunt valori esențiale pentru noi. În acest scop, derulăm proiecte similare în toată țara."

Spălătoria socială din satul Izvoare a fost lansată în cadrul proiectului UE „Promovarea OSC-urilor în calitate de parteneri în dezvoltarea serviciilor sociale reziliente”, co-finanțat și implementat de Keystone Moldova, Fundația „Dorcas-Moldova” și Asociația pentru Educație „Neoumanist”.

LUDMILA MALCOCI, director Keyston Moldova: "Aici sunt mașini de spălat și mașini de uscat, mai este și o cabină de duș. Unele persoane pot fi aduse aici sau se pot folosi, inclusiv, de apă caldă și cabină de duș. Plus la toate, este o sală de socializare unde bătrânii din comunitate pot veni și face șezători, ca pe vremuri, socializau unii cu alții. Pentru că știm că una din cele mai mari probleme, ale persoanelor în vârstă, este lipsa de comunicare, mai ales dacă toți copiii sunt plecați peste hotare."

Primăria din satul Izvoare va prelua serviciul de spălătorie socială în gestiune, începând cu 1 martie 2025.

Opinia ta contează. Comentează!