Jurnalul orei 15, 30 Mai
Prezentat de Călin Jucovschi
În organizarea Summitului Comunității Politice Europene sunt implicați mii de angajați din sectorul public și privat. ”Securitatea este asigurată cap-coadă”, afirmă ministrul Afacerilor Externe Nicu Popescu, potrivit căruia, 48 de delegații oficiale și-au confirmat participarea la eveniment. Unii oficiali vor sosi la Chișinău în seara zilei de miercuri, iar alții - în dimineața zilei de joi, 1 iunie.
Ritmul obișnuit al orașului Chișinău va fi schimbat, începând cu ziua de mâine. Summitul Comunității Politice Europene, care se va desfășura joi, 1 iunie, în localitatea Bulboaca, impune o serie de restricții, aprobate de autorități. Transportul public va avea un regim special, pe itinerarele stabilite, cu întreruperi și rețineri pe parcursul zilei, cauzate de circulația coloanelor oficiale. Poliția le cere șoferilor să dea dovadă de înțelegere. Pietonilor le va fi permis să traverseze strada în locurile permise, sub controlul agenților de circulație, a precizat Grigore Uzun, comisar șef al Inspectoratului Național de Securitate Publică.
Doi militari moldoveni aflați în misiunea KFOR au avut de suferit în timpul ciocnirilor din nordul Kosovo. S-a întâmplat în urma protestelor organizate de etnicii sârbi în localitaea Zvecan, care au degenearat rapid în violențe. Cel mai mult au avut de suferit pacificatorii din contingentele italian şi ungar ale KFOR. Potrivit forţei multinaţionale de menținere a păcii, conduse de NATO, militarii au fost ţinta unor atacuri neprovocate, suferind răni și arsuri în urma exploziei unor dispozitive incendiare, în timp ce încercau să ţină sub control mulţimea.