Jurnalul orei 15, 21 Noiembrie
Jurnalul orei 15:00 21 noiembrie 2024, 17:42 | 144

Prezentat de Călin Jucovschi

Mascații de la „Fulger” și procurorii efectuează percheziții în casa vicepreședintelui comitetului executiv al autonomiei găgăuze, Ilia Uzun, suspectat de evaziune fiscală și spălare de bani. În dosar figurează și deputatul Adunării Populare, Ruslan Unilovski, transmite presa locală.

Prima ninsoare din acest sezon a adus și primele neplăceri pe șosea. Au fost înregistrate mai multe accidente rutiere, dar cel mai grav a fost în preajma satului Cârpești, din raionul Cantemir. O mașină condusă de un bărbat de 60 de ani, care avea ca pasageri o femeie și doi minori, a derapat de pe traseu și a ajuns într-un copac. Pasagerii au fost preluați de ambulanță și transportați la spitalul raional. Potrivit poliției, șoferul nu era în stare de ebrietate.

Ucraina a fost atacată, pentru prima oară de la începutul războiului, cu o rachetă balistică intercontinentală „Rubej”, lansată din regiunea sudică a Rusiei, Astrahan, anunţă forţele aeriene ale Kievului. Atacul vine după ce Ucraina a folosit în această săptămână rachete americane şi britanice pentru a lovi ţinte din interiorul Rusiei. Moscova a declarat anterior că acest lucru va însemna „o escaladare majoră”, scrie Reuters.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie