Jurnalul orei 15, 31 Ianuarie
Jurnalul orei 15:00 31 ianuarie 2025, 17:22 | 144

Prezentat de Călin Jucovschi

Stația Electrică Vulcănești, gestionată de „Moldelectrica”, urmează a fi extinsă prin construcția unei celule suplimentare de 400 de kV. Linia electrică va trece prin localități din raioanele Taraclia, Cahul, Leova, Cimișlia, Hâncești, Ialoveni și autonomia găgăuză. Potrivit proiectului, toate lucrările vor fi terminate spre sfârșitul anului curent.

Toate acțiunile Rusiei de destabilizare a Republicii Moldova, inclusiv criza energetică, au drept efect consolidarea relației dintre Chișinău și București, a declarat ministrul de Externe al României, Emil Hurezeanu, aflat într-o vizită oficială la Chișinău. „Calea independenței energetice nu este ușoară și atacurile hibride vor continua, dar Republica Moldova nu este singură”, a subliniat oficialul de la București.

Uniunea Europeană va oferi Republicii Moldova un ajutor nerambursabil de 64 de milioane de euro. Din această sumă, 30 de milioane de euro vor fi folosite pentru achiziții de gaz și energie electrică pe ambele maluri ale Nistrului. Alte 34 de milioane de euro vor constitui sprijin bugetar. „Uniunea Europeană a demonstrat încă o dată că este un prieten”, a declarat în context ambasadorul Uniunii Europene la Chișinău, Janis Mazeiks.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie