„Îngerii” de la Victoria's Secret s-au reîntors pe podium pentru prezentarea de modă, după o pauză de șase ani a evenimentului
Monden 16 octombrie 2024, 20:53 | 142

„Îngerii” de la Victoria's Secret s-au reîntors pe podium, după o pauză de șase ani, scrie NBC News. Celebrele modele, printre care și o româncă, au prezentat cea mai recentă colecție a mărcii de lenjerie intimă.

Starul K-pop Lisa, cântăreața sud-africană Tyla și legenda pop Cher au electrizat podiumul pe tot parcursul serii, cântând unele dintre cele mai populare hituri ale lor.

Celebrele Gigi Hadid, Tyra Banks, Barbara Palvin, Ashley Graham, Adriana Lima, Alessandra Ambrosio dar și românca Andreea Diaconu au prezentat cea mai recentă colecție a mărcii de lenjerie intimă, în spectacol fiind incluse și modele transgender.

Evenimentul de aproximativ o oră a urmat un format similar cu cel din anii trecuți. Însă, pentru prima oară, a existat o linie de performeri exclusiv feminină. Cele 50 de modele, care proveneau din 25 de țări, au variat, de asemenea, în ceea ce privește vârsta, dimensiunile corporale și originea.

După ce a anulat spectacolul în 2019, pe fondul scăderii audienței și a numeroaselor controverse, Victoria’s Secret a declarat că prin spectacolul de anul acesta își propune să „reflecte cine suntem astăzi” ca brand. Victoria's Secret spune că dorește să reprezinte „toate femeile”, într-o declarație recentă care expune valorile companiei.

Opinia ta contează. Comentează!