A dispărut și deputatul Irina Lozovan, care, potrivit procurorilor, avea interdicție de a părăsi Republica Moldova
Politic 21 martie 2025, 19:51 | 434

Din vizorul autorităților a mai dispărut un deputat. Este vorba de Irina Lozovan, care potrivit procurorilor, avea interdicție de a părăsi Republica Moldova. Surse citate de nordnews.md sugerează că Lozovan se află în regiunea transnistreană. Cel puțin fiica ei zice că mama se află într-un loc sigur, fără a oferi detalii.

IANA BORDENIUC, fiica Irinei Lozovan: "– A ajuns mama cu bine pe celălalt mal? - Nu știu nimic. Mi-au spus că totul este bine. – Dacă e așa, e bine... Cum e vremea la Tiraspol? E bună? – Vă mulțumesc."

Procurorii o acuză pe Irina Lozovan că ar fi încercat în vara anului 2023 să ofere mită de 30 de mii de dolari primarului din Ocnița pentru a-l determina să treacă de la Partidul Socialiștilor la Partidul „Renaștere”.

Nici jurnaliștii, nici oamenii legii nu i-au găsit acasă pe Irina Lozovan și pe soțul acesteia, Pavel Gârleanu.

Unii oamenii din Ocnița spun că nu știu unde se află Irina Lozovan, iar alții o vorbesc de rău.

Procuratura Anticorupție a precizat că Irina Lozovan, apropiată fugarului Ilan Șor, are interdicția de a părăsi Republica Moldova, iar măsura dispusă de instanță a fost transmisă pentru executare Poliției de Frontieră.

COMUNICATUL PROCURATURII ANTICORUPȚIE: "Este aplicată măsura preventivă, începând cu 3 martie, obligarea de a nu părăsi Republica Moldova pe un termen de 60 de zile. Necesitatea solicitării acestei măsuri a fost dictată de faptul că la ședința din 25 februarie și, respectiv, 3 martie, inculpata nu s-a prezentat la ședințele de judecată. Au fost invocat motive de boală însă fără a fi prezentată o dovadă în acest sens."

Irina Lozovan și soțul acesteia, Pavel Gîrleanu, consilier raional la Ocnița, sunt învinuiți de acceptare cu bună știință a finanțării partidului din partea unui grup criminal organizat și, respectiv, complicitate la infracțiunea menționată. Cauza a fost expediată în judecată în noiembrie 2023. Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a programat ședința de pronunțare pentru 31 martie.

Despre dispariția Irinei Lozovan s-a vorbit imediat ce deputatul transfug Alexandr Nesterovschi, condamnat miercuri în lipsă la 12 ani de închisoare, a fost anunțat în căutare prin Interpol. Potrivit autorităților, Nesterovschi nu a fost identificat la nicio trecere de frontieră. Se presupune că Nesterovschi se ascunde în regiunea transnistreană. Deputatul a fost condamnat pentru corupere pasivă și acceptarea finanțării unui partid din partea unui grup criminal.

Opinia ta contează. Comentează!