Frumuseţea eşti tu: Episodul 66
7 septembrie 2018, 17:54
Frumuseţea eşti tu: Episodul 66
De Ziua bibliotecarului, marcată pe 23 aprilie, echipa Acasă Devreme a ajuns la nordul Moldovei. Din satul Cotova, raionul Drochia am adus povestea bibliotecarului care a ajuns sursă de inspirație pentru toți cei care-i trec pragul. De mai bine de douăzeci de ani, Aurica Morcov a înțeles că pe lângă aranjarea și gestionarea de cărţi, un lucru aparent uşor în viziunea multora, munca în bibliotecă înseamnă mult mai mult.
O viață printre cărți - este expresia cât se poate de potrivită pentru a marca activitatea de peste ani a Auricăi, o bibliotecară desăvârșită, un bun organizator și fin observator al muncii printre cărți. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, iar profesia de bibliotecar este o vocaţie pe care şi-a descoperit-o în ultimii aproape 23 de ani.