La bustul lui Grigore Vieru din Aleea Clasicilor a venit astăzi multă lume - scriitori, oameni de cultură, profesori și elevi
Social 14 februarie 2025, 16:22 | 152

La bustul lui Grigore Vieru din Aleea Clasicilor a venit astăzi multă lume - scriitori, oameni de cultură, profesori și elevi. Unul dintre cei mai mari poeți români, care a promovat dragostea de neam și de limba română, ar fi împlinit 90 de ani.

VITALIE RĂILEANU, directorul Bibliotecii „Onisifor Ghibu": "Aleea Clasicilor a devenit astăzi atât de nobilă, încât încercăm de a surprinde faptul că iarbă ne ascultă, soarele ne cuprinde, iar noi mereu suntem cei care avem plecăciuni și îngenunchem în fața poeziei și marii creații a poetului Grigore Vieru."

IVAN PILCHIN, vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor: "Grigore Vieru a fost unul dintre ai cei poeți care a definit lirismul în literatura româna din Basarabia. Imaginea centrală a liricii lui Grigore Vieru este grădina paradisiacă, acel pom, acel măr, așa cum putem citi pe acest bust, în jurul căruia ne adunăm ca într-o horă, ca într-o casă, dragostea pentru natură a cărei parte suntem, este unul dintre mesajele forte adresate unui secol în derivă."

ALEXANDRU BURLACU, critic literar: "Pentru mine, Grigore Vieru este un poet orfic, dar și un poet tribun, un poet mesianic, care în anii 90 s-a dezlănțuit într-o poezie care a trezit masele, a deșteptat conștiința basarabeanului, și într-adevăr poezia lui a avut un impact decisiv."

BORIS VOLOSATÎI, fost parlamentar al României: "Un român care ne-a spălat sovistea, pentru cei de dincolo de Prut, obrazul, de minciuna pe care am spus-o la istorie și geografie prin acea scrisoare trimisă fraților de dincolo de Prut."

Cu un omagiu împletit din flori și poezie la bustul lui Grigore Vieru a venit și tânără generație.

ANGELA CUTASEVICI, viceprimar de Chișinău: "Prin simplitatea sa, prin profunzimea sa a dedicat versuri patriei, limbii române, poporului românesc. Este, de fapt, ceea ce ne caracterizează și ne definește pe noi ca popor."

Grigore Vieru s-a născut pe 14 februarie 1935 în satul Pererâta, județul Hotin, în prezent raionul Briceni. Poetul s-a stins pe 18 ianuarie 2009 în urma unui accident rutier. Post-mortem a fost decorat cu Ordinul „Steaua României” în grad de Mare Cruce.

Opinia ta contează. Comentează!