Mașinile de serviciu din parcul IGP urmau să fie echipate cu anvelope produse și procurate în Federația Rusă
Social 17 aprilie 2024, 20:22 | 25366

Mașinile de serviciu din parcul Inspectoratului General al Poliției, care au fost procurate din bani europeni, americani și japonezi, urmau să fie echipate cu anvelope rusești. Asta după ce compania „Eximotor” a fost desemnată câștigătoare în cadrul unei licitații, pentru livrarea a peste 730 de pneuri procurate din Rusia către IGP. Ulterior, instituția s-a răzgândit și a anulat rezultatele licitației, iar ofertele participanților urmează să fie examinate repetat.

Inspectoratul General al Poliției a lansat în luna martie curent o licitație în vederea achiziționării a aproximativ 800 de anvelope de vară, de diferite dimensiuni, pentru automobilele din dotare. Dintre acestea, 736 trebuie să aibă raza de 16 inch și dimensiunile 215/65. Cinci companii au depus oferte, iar câștigătoare a fost desemnată compania „Eximotor”, care urma să livreze cele 736 de anvelope contra unei sume de 912.600 de lei. Compania a indicat în oferta sa pneuri „Cordiant”, produse în Rusia. Acest brand de anvelope aparține companiei petrochimice „Sibur”, supusă sancțiunilor internaționale, europene și americane. „Sibur” este deținută de oligarhii Leonid Mikhelson și Ghenadi Timcenko, doi dintre cei mai bogați ruși, care sunt în relații foarte apropiate cu Vladimir Putin. Atât Mikhelson, cât și Timcenko, sunt și ei supuși sancțiunilor internaționale. La licitație au mai participat alte patru companii, a căror oferte au fost însă respinse, deoarece prețurile propuse au fost mai mari. Cei care au analizat aceste oferte au declarat câștigătoare compania ce a propus pneuri rusești, în detrimentul alteia care a propus anvelope din Serbia. Acestea ar fi costat cu doar două mii 600 de lei mai mult. Ministrul Afacerilor Interne, Adrian Efros, a declarat însă după ședința Guvernului că nu a fost desemnat deocamdată un câștigător pentru acest lot de anvelope.

ADRIAN EFROS, ministrul Afacerilor Interne: "S-au făcut niște interpelări la autoritățile de profil ca să ne dea în scris informații pentru a avea certitudinea că aceste companii sunt sub sancțiuni internaționale și dacă vom avea aceste confirmări vom întreprinde măsurile necesare ca să nu admitem astfel de achiziții. Compania respectivă s-a clasat pe locul întâi în preț, dar asta nu înseamnă că ea va fi desemnată câștigătoare, în cazul în care se află sub sancțiuni."

Între timp, din datele publicate pe site-ul e-licitații vedem că rezultatele licitației cu pricina au fost anulate. Jurnal TV a intrat în posesia unor acte semnate pe 14 aprilie curent de președintele Gruрului de luсru pentru achiziții al IGP, Alexandru Ganaciuc, în care se anunță că loturile de anvelope au fost atribuite companiilor care au oferit cel mai mic preț, iar „Eximotor” a fost desemnat câștigător pentru procurarea lotului de 736 de anvelope. Am solicitat o explicație în acest sens de la Inspectoratul General al Poliției. Reprezentanții instituției au cerut să le expediem întrebările în scris, dar până la ora editării știrii nu am primit un răspuns. Vom reveni la acest subiect.

Opinia ta contează. Comentează!