Jurnalul Sportiv, 21 Februarie
Sport 21 februarie 2025, 21:10 | 125

FCSB și-a aflat adversara din optimile Europa League. În urma tragerii la sorți, campioana României a fost repartizată cu Lyon, iar astfel a evitat-o pe Frankfurt. Câștigătoarea din această dublă manșă va juca în sferturi cu cea dintre Real Sociedad sau Manchester United. FCSB - Lyon se joacă pe 6 martie, la București, iar returul decisiv din Franța e pe 13 martie.

Anunț-surpriză în Anglia: Manchester City e gata să renunțe la Guardiola! După meci, Pep Guardiola a fost întrebat dacă vrea să continue, având în vedere că a fost văzut, din nou, total resemnat pe banca tehnică. Răspunsul antrenorului de 54 de ani a fost cât de poate de clar: "Da, da, da. Da, da, vreau să continui". Spaniolii de la El Chiringuito îl contrazic, însă, pe Guardiola. Aceștea susțin că antrenorul spaniol se gândește deja la naționala Angliei.

FCSB s-a calificat în optimile UEFA Europa League, după ce a trecut în play-off-ul competiției de PAOK. După turul de la Salonic câștigat cu 2-1, campioana României a obținut o nouă victorie în returul de pe Arena Națională, scor 2-0. Juri Cisotti (minutul 30) și David Miculescu (minutul 81) au fost marcatorii. Este cea de-a treia victorie din acest sezon pentru campioana României în fața celor de la PAOK. FCSB a mai învins echipa lui Răzvan Lucescu și în faza ligii, scor 1-0, la Salonic.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie