Jurnalul orei 15, 8 Iunie
Jurnalul orei 15:00 8 iunie 2021, 17:39 | 693

Prezentat de Eugenia Apostu

Șoferul Ambasadei Republicii Moldova în Rusia, Eduard Grebenkov, conduce mașina cu documente false. Acest lucru a fost depistat noaptea trecută, la punctul de trecere a frontierei „Palanca". Eduard Grebenkov are un permis fals încă din 2007. Ministerul de Externe a început verificările, pentru a clarifica situația.

Hotărârea Comisiei Electorale Centrale privind deschiderea peste hotare a doar 139 de secții de votare contravine standardelor în domeniul drepturilor omului. Este opinia Avocatului Poporului, Maia Bănărescu. Ea afirmă că asigurarea dreptului la vot pentru toți cetățenii, indiferent de locul aflării acestora, este o obligație a statului care rezultă din Constituție și din tratatele internaționale la care Republica Moldova este parte. În același timp, Ministerul de Externe combate poziția majorității membrilor CEC, potrivit căreia, în străinătate nu pot fi deschise mai multe secții de votare, deoarece ”nu există bani”.

Forfota mare astăzi la Liceul „Ion Creanga” din Chișinău. Ca să nu întârzie, absolvenții au venit la centrul de Bacalaureat încă de la prima ora, să treacă testul la limba de instruire. Unii, încrezători în cunoștințele acumulate, alții - plini de emoții, pentru că ar fi cel mai important examen. În total, peste 15 mii de absolvenți de liceu au avut astăzi de dat o probă de bac.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie