E femeie și e gardian într-o pușcărie - Jurnalul Săptămânii, 24 Iulie
Deseori, aspectul delicat al femeii ascunde un caracter suficient de puternic pentru a pătrunde în lumea profesioniștilor bărbaţi. // Printre femeile care au depășit stereotipurile și s-au impus într-un domeniu predominat de forța masculină este și Olga Gandrabura. // Ea este gardian în Penitenciarul nr.4 Cricova, unde își face meseria cu mândrie, demonstrând zilnic că poate să-și exercite atribuțiile funcționale într-un penitenciar pentru bărbați. Vă invit s-o cunoașteți.
Tânăra femeie de 35 de ani, cu două fetițe acasă, Olga Gandrabura s-a angajat gardian în Penitenciarul nr. 4 din Cricova. În patru ani a văzut multe. A primit mii de colete, a organizat sute de întrevederi pentru deţinuţi, iar cheile de la celulă i-au fost principala unealtă de muncă.
Am găsit-o pe Olga la punctul de primire a coletelor, urmând să le transmită conform destinației.
Deşi nu este singura femeie, şi nici cea mai tânără, care activează în instituţia din Cricova, Olga Gandrabura a intrat de bună voie după zidurile închisorii, pentru că şi-a dorit de mică o astfel de activitate.
Programul de muncă este de luni pană vineri. La început a fost greu, dar s-a obişnuit repede.
Olga Gandrabura are o funcție responsabilă, pe care o îndeplinește cu dispoziție și atitudine.
Femeia gardian spune că nu îi este frică să fie responsabilă de un post ce implică întâlniri și discuții zilnice cu deținuții bărbaţi.
Până pleacă la serviciu, Olga pregăteşte mâncare pentru cele două fiice.
Timp de patru ani, de când lucrează la penitenciar, provocările au mobilizat-o, iar responsabilitățile au maturizat-o. La ai săi 35 de ani, Olga Gandrabura spune că este mulţumită de serviciul, pe care îl are.