Jurnalul orei 15, 20 Ianuarie
Prezentat de Eugenia Apostu
”Moartea unuia dintre soți este cea mai mare durere la bătrânețe, pentru că singurătatea este foarte grea". O spune Maria Gorea din raionul Telenești, o nouă eroină a proiectului "O viață din pensie", de la Jurnal TV. La cei 73 de ani ai săi se mândrește cu patru copii și zece nepoți. Fericită o face și pensia, însă doar atunci când o primește. ”Este cam mică și nu ajunge să acopere toate necesitățile”, spune femeia.
Procuratura Generală nu are obiecții față de Alexandr Stoianoglo în dosarul, în care acesta este acuzat de depășirea atribuțiilor de serviciu. Declarațiile au fost făcute astăzi de reprezentantul instituției, Iurie Lealin, la ședința de judecată. Acesta a precizat că suma de 163 de mii 990 de lei, achitată sub formă de indemnizație procurorului Nicolae Chitoroagă, este una considerabilă pentru Procuratură, iar dispoziția prin care banii au fost eliberați a fost ilegală.
Un alt rezervor a luat foc azi dimineață, în Portul Internațional Giurgiulești. Se întâmplă la patru zile de la izbucnirea unui incendiu în același port și prăbușirea unui rezervor cu șrot de floarea-soarelui. Asta după ce acum două zile, compania, în a cărei proprietate se află elevatorul de păstrare a granulelor, dădea asigurări că incendiul a fost localizat complet, iar silozurile adiacente nu vor fi afectate. Conducerea Grupului Trans-Oil, care deține și firma cu pricina, spunea miercuri că a decis să dezasambleze silozurile verticale de păstrare a șrotului, rămase pe teritoriul Portului, pentru a înlătura orice risc de prăbușiri necontrolate sau incendii.