Patrula Jurnal TV, 14 Iulie

Analiza stării criminogene din țară, cazuri șocante, detalii emoționante, imagini exclusive, flagranturi, declarații și dosare de rezonanță din justiție.

Un profesor al facultății de drept din cadrul Universității de Stat este acuzat de hărțuite sexuală. Potrivit unor foste studente, cadrul didactic le propunea tinerelor să întrețină relații intime contra 300 de euro. În caz de refuz, acestea nu erau admise la examene sau primeau note mici.

Descinderi în autonomia găgăuză. Șase persoane au fost reținute în timpul unor percheziții efectuate de ofițerii Centrului Național Anticorupție la sediul organizației teritoriale Comrat a unei formațiuni politice afiliate lui Ilan Șor. Potrivit surselor Jurnal TV, este vorba despre partidul „Șansă”. CNA a publicat unele discuții telefonice ale activiștilor lui Ilan Șor privind plata unor sume bănești în contextul alegerilor din toamnă.

Omor în plină zi în sectorul Râșcani al Chișinăului! Un atacator cu fața acoperită, care se deplasa pe trotinetă electrică, s-a apropiat de un alt bărbat și a efectuat mai multe împușcături în direcția acestuia. Omorul a fost comis miercuri, aproape de ora 12. Victima se afla la o terasă pe strada Kiev. În urma atacului, bărbatul a murit pe loc. Potrivit procurorilor, asasinul a efectuat patru împușcături în spate și trei - în capul victimei. Polițiștii au în vizor mai multe persoane implicate în atac.

Opinia ta contează. Comentează!