Tot mai mai multe persoane aleg să se vaccineze, pentru a fi protejate de viroze sau gripa sezonieră
Social 4 noiembrie 2024, 16:19 | 107

Tot mai mai multe persoane aleg să se vaccineze, pentru a fi protejate de viroze sau gripa sezonieră. În municipiul Chișinău, rata vaccinării este acum de 70%, afirmă responsabilii de la Primărie. Potrivit acestora, ar fi bine ca oamenii să se imunizeze, mai ales cei din categoriile de risc

VLADIMIR BOLOCAN, șeful Direcției asistență medicală și socială: "La capitolul vaccinare contra gripei stăm foarte bine. Săptămâna trecută deja erau peste 50 de mii de persoane vaccinate cu virusul antigripal. Mâine urmează să primim datele definitorii. Probabil, suntem la o rată de vaccinare de peste 70% în municipiul Chișinău."

Potrivit funcționarului, cazurile de infecții respiratorii sunt într-o ușoară creștere.

VLADIMIR BOLOCAN, șeful Direcției asistență medicală și socială: "Din adresările pe care le avem cele mai frecvente către instituțiile medicale, totuși în această perioadă rămân, pe lângă afecțiunile cardiovasculare, care sunt povara cea mai mare pe sistemul de sănătate, avem afecțiunile respiratorii. Suntem la un platou ușor."

Pentru o imunitate colectivă, ar fi nevoie de o rată de 80-85% de persoane vaccinate cu virusul antigripal. Scopul este să fie atinsă rata de imunizare de 100% în rândul categoriilor de risc, pentru a trece cu bine peste sezonul rece, a declarat Vladimir Bolocan.

Opinia ta contează. Comentează!