Jurnalul orei 15, 4 Noiembrie
Jurnalul orei 15:00 4 noiembrie 2024, 20:18 | 729

Prezentat de Călin Jucovschi

Locuitorii din Chișinău spun că au așteptat cu respirația întretăiată rezultatele turului doi de scrutin. Unii trecători ne-au mărturisit că așteaptă acum ca Maia Sandu să-și îndeplinească promisiunile, inclusiv cele ce țin de combaterea corupției.

Imediat ce autoritatea electorală a anunțat, după miezul nopții, rezultatele preliminare, Maia Sandu le-a mulțumit oamenilor pentru încredere, fiind întâmpinată de susținători cu aplauze. A făcut declarații pentru presă și contracandidatul său, Alexandr Stoianoglo. Acesta i-a îndemnat pe oameni să-și păstreze calmul, indiferent de rezultatele scrutinului.

Maia Sandu a câștigat un nou mandat prezidențial, arată datele Comisiei Electorale Centrale, după numărarea voturilor din toate secțiile de votare. Candidatul PAS a obținut peste 55,3% din sufragii, iar Alexandr Stoianoglo, desemnat de PSRM, a acumulat aproape 44,7 la sută dintre opțiunile alegătorilor. Deși datele publicate poartă un caracter preliminar, până la recepționarea tuturor proceselor verbale, conducerea CEC a transmis că alegerile pot fi considerate valabile.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie