Patrula Jurnal TV, 8 Decembrie
8 decembrie 2024, 23:08
Analiza stării criminogene din țară, cazuri șocante, detalii emoționante, imagini...
Analiza stării criminogene din țară, cazuri șocante, detalii emoționante, imagini exclusive, flagranturi, declarații și dosare de rezonanță din justiție.
Medicul din Comrat, acuzat că a ștampilat buletinele de vot și a votat în locul pacienților săi în timpul alegerilor prezidențiale și referendumului din 20 octombrie, riscă până la trei ani de închisoare. Dosarul a fost trimis în judecată.
Iar un fost deputat riscă să piardă un apartament de milioane de lei pe care îl deține în Chișinău, fiind învinuit de îmbogățire ilicită și fals în declarații. Este vorba de Elena Gudumac, unul dintre deputații transfugi, care în 2015 a părăsit Partidul Comuniștilor și a aderat la Partidul Democrat.
Rusia va încerca și în 2025 infiltrarea persoanelor controlate în politica Republicii Moldova, pentru a obține controlul asupra Parlamentului și altor instituții, susține directorul Serviciului de Informații și Securitate, Alexandru Musteață. Urmează o perioadă electorală cel puțin la fel de complicată precum cea care a trecut, iar schemele de corupere electorală nu vor dispărea, anticipează procurorul general, Ion Munteanu. În Parlament au avut loc audieri cu privire la fraudele electorale semnalate în cadrul alegerilor prezidențiale și referendumului din toamnă.