Patrula Jurnal TV, 26 Ianuarie

Analiza stării criminogene din țară, cazuri șocante, detalii emoționante, imagini exclusive, flagranturi, declarații și dosare de rezonanță din justiție.

Vânzarea voturilor va fi în continuare sancționată. Curtea Constituțională a respins peste 90 de sesizări, prin care se cerea anularea amenzilor în cazul mai multor persoane care și-au vândut votul la alegerile prezidențiale și referendumul din 2024. Decizia Curții este definitivă și nu poate fi supusă vreunei căi de atac.

O mașină a poliției a fost implicată într-un accident, la intersecția străzilor Tighina și București din Chișinău. În urma impactului cu un alt automobil, șoferul și pasagerul mașinii de poliție au fost transportați la spital. Celălalt conducător auto nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. Echipajul de poliție se deplasa cu girofarul conectat.

Transportatorii își vor putea administra eficient timpul și resursele financiare prin planificarea trecerii frontierei în coordonare cu autoritățile vamale. Se întâmplă datorită implementării unui nou sistem digital pentru traversarea programată a hotarului - BQS. Din 30 ianuarie, acesta va intra în perioada de testare la postul vamal Costești, unde șofeii de camioane își vor putea programa ziua și ora trecerii.

Opinia ta contează. Comentează!