Jurnalul orei 15, 6 Septembrie
Prezentat de Eugenia Apostu
S-au împlinit patru ani de la răpirea celor șapte profesori turci de către securitatea moldovenească și transmiterea lor regimului Erdogan. Au fost luați cu forța din casă sau de la liceu, au fost urcați în mașini și duși la Aeroport, iar de acolo drumul lor a dus direct în pușcăriile turcești. Toți au primit de la șapte la 12 ani de închisoare. Pentru cele întâmplate, nimeni de la Chișinău nu stă la pușcărie. Singurul vizat penal este fostul director SIS, Vasile Botnari, al cărui dosar abia acum a fost desecretizat. „Ne-au răpit colegii.”, spune astăzi directorul general adjunct al rețelei „Orizont”. Cum a evoluat ancheta în cei patru ani, vedeți în continuare.
Sobarii sunt acum suprasolicitați. Meșterii spun că au de făcut sobe până în iarnă. Prețul enorm la gazele naturale i-a făcut pe oameni să treacă la tradiționala încălzire. ”Cu o sobă bună poți ieși din iarnă cu doar o căruță de lemne”, spun gospodarii din satul Viișoara.
În Moldova sunt sate unde produsele la magazin pot fi cumpărate doar două ore pe zi, iar dacă e trecut de ora 10:00 - rămâi fără pâine. Vorbim, de exemplu, despre satul Anini, raionul Hâncești. Aici și medicul vine odată sau de două ori pe lună. Pacienții sunt primiți într-o cămară transformată în punct medical, într-o casă din sat.