Își vor dezvolta afacerile
Economic 28 august 2024, 20:23 | 243

59 de companii beneficiază de finanțare nerambursabilă, de circa 25 de milioane de lei, asigurată de Guvern și Uniunea Europeană. Prin intermediul Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului, investiția totală în economie ajunge la 54,4 milioane de lei. Domeniile sunt diferite - de restaurare a încălțămintei și extinderea zonelor de odihnă, până la implementarea tehnologiilor ecologice.

MARCEL GUȘAN, antreprenor: "Activitatea companiei constă în curățarea profesională a încălțămintei, în restaurarea încălțămintei și în general procesul de îngrijire a încălțămintei, ca să aibă un aspect cât mai plăcut. Iar dacă vorbim de grantul câștigat va fi folosit pentru sistemul de ventilare, un sistem profesionist de ventilare și de epurare a tuturor vaporilor și a compușilor chimici care se formează în urma îngrijirii încălțămintei."

MARIANA COVAȘ, antreprenoare: "Alimentație publică, catering și mai nou zonă de odihnă cu foișoare, căsuțe de odihnă, zonă spa, jacuzzi, saună. Acest grant l-am obținut pentru a ne extinde la zona de odihnă. Pentru a construi un foișor de timp modular cu capacitate mai mare, deja de 30 de persoane."

SERGIU PERJU, antreprenor: "Suntem specializați în tot felul de confecții, lucrări din fier, facem absolut tot ce este din fier. De la ODA am primit de la programul 1+2 am primit 250 de mii. Banii evident că vor fi utilizați pentru cum v-am spus, că avem echipament foarte vechi, rudimentar, care dese ori nu ne permite să facem lucru calitativ. Evident că vom cumpăra echipament mai nou, mai modern."

ANASTASIA MITITELU, antreprenoare: "Noi suntem specializați în producerea etichetelor pentru sticle, cutii, reviste, mărci. Suntem foarte orientați spre exterior, de asta vrem să eficientizăm, agilităm și să restrângem termenii pentru producere. Pentru asta noi am aplicat pentru plasarea panourilor fotovoltaice pentru a valorifica spațiul pe care îl avem pe acoperișul clădirii."

35 de companii vor beneficia de fonduri din partea Uniunii Europene - 14,2 milioane de lei. Iar Guvernul va sprijini financiar alte 22 de companii, cu o sumă totală de 9,8 milioane lei. Alte două companii vor primi finanțare de la Banca Mondială - 644 de mii de lei.

DUMITRU ALAIBA, ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării: "Ceva ce putem facem este să îi susținem pe oamenii de afaceri ca aceștia să creeze, să se dezvolte, să angajeze oameni și să le plătească salarii bune. De aceia o să continuăm să facem anume asta, să facem mai rapid, să dăm mul mai multe ajutoare, susțineri pentru oamenii de afaceri, astfel încât să creștem economia. Doar în acest an prin ODA am susținut peste 1500 de antreprenori."

VADIM CODREANU, director ODA: "Sunt 59 de companii care vor beneficia de peste 25 de milioane de lei, suport financiar nerambursabil pentru activitățile lor de zi cu zi. Multe dintre acestea sunt pentru digitalizarea afacerilor, fapt ce ne bucură foarte mult. Avem cerere sporită și vom semna cu tineri care sunt la etapa inițială de lansare a afacerilor, este un alt domeniu prioritar al Guvernului și ne bucurăm să vedem cerere sporită din partea tinerilor, femeile sunt foarte active."

De la începutul anului, Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului a înregistrat un total de 356 de companii, facilitând accesarea granturilor în valoare totală de peste 144 milioane de lei. Aproape 116 milioane de lei din această sumă provin din bugetul de stat.

Opinia ta contează. Comentează!