Chișinăul împrumută regimului de la Tiraspol trei milioane de metri cubi de gaze naturale ca ajutor de urgență
Chișinăul împrumută regimului de la Tiraspol trei milioane de metri cubi de gaze naturale ca ajutor de urgență pentru a menține presiunea în sistemul de gaze. Mai mult, cele 30 de milioane de euro, oferite de Uniunea Europeană Republicii Moldova, vor permite achiziționarea de gaze naturale pentru malul stâng, dar și producerea de energie electrică pentru malul drept. Declarațiile au fost făcute de premierul Dorin Recean în cadrul unei conferințe de presă.
Șeful Guvernului a prezentat un pachet de sprijin în trei componente, elaborat în cooperare cu responsabilii din Comisia Europeană.
DORIN RECEAN, prim-ministru: "Prima componentă se referă la intervenția imediată și asta înseamnă că astăzi vom aproba un împrumut de trei milioane de metri cubi de gaze naturale pentru stânga nistrului în așa fel încât să poată să fie menținută presiunea în sistemul de gaze naturale de acolo. Acesta lucru ne va da un răgaz până la 31 ianuarie 2025."
O altă parte a planului de sprijin implică o finanțare nerambursabilă de 30 de milioane de euro din partea Uniunii Europene pentru achiziționarea de gaze naturale și producerea de energie electrică la prețuri ante-criză, atât pentru malul drept, cât și pentru malul stâng al Nistrului.
DORIN RECEAN, prim-ministru: "În acest sens Uniunea Europeană oferă un grant de 30 de milioane de euro pentru ca să achiziționăm volumele de gaze naturale pentru această perioadă pentru a produce energie electrică pentru malul drept la prețurile ante-criză și să asigure și consumul pentru malul stâng al nistrului de gaze naturale și producere de energie electrică."
Cea de-a treia componentă a pachetului de sprijin se referă la un program complex de reziliență energetică, pe o perioadă de doi ani. Potrivit lui Dorin Recean, acest program va fi definitivat în următoarele săptămâni și va fi prezentat publicului odată ce detaliile vor fi finalizate.
DORIN RECEAN, prim-ministru: "În paralel Guvernul Republicii Moldova și cu Comisia Europeană lucrează pe acest pachet de asistență pentru doi ani și acest pachet de asistență pentru doi ani are două componente de bază, unu - sunt investițiile necesare atât în producerea cât și în distribuirea energiei electrice, ca să ne asigurăm că avem energie electrică și nu depindem și nu putem fi șantajați de aici în colo, doi - măsuri pentru reducerea tarifelor la energia electrică pentru toți cetățenii Republicii Moldova."
Luni a devenit cunoscut că regimul de la Tiraspol vrea să împrumute de la Chișinău trei milioane de metri cubi de gaze. La ședința așa-zisei celule de criză s-a menționat că Tiraspoltransgaz este gata să plătească sau să returneze volumul de gaz, a scris IPN. Potrivit administrației separtiste, volumele sunt necesare pentru a menține presiunea gazelor în sistem.