Este educatoare la grădinița din localitate, dar are o mare pasiune căreia îi dedică tot timpul liber - creșterea iepurilor
Social 17 decembrie 2024, 20:08 | 101

Este educatoare la grădinița din localitate, dar are o mare pasiune căreia îi dedică tot timpul liber - creșterea iepurilor. Vorbim despre Irina Verlan din satul Pârâta, raionul Dubăsari, care de mai bine de patru ani dezvoltă, împreună cu soțul, o afacere cu urecheați. Familia deține o fermă pe care o îngrijește cu multă grijă și migală. Cei doi soți se pot lăuda acum cu 300 de iepuri frumoși.

IRINA VERLAN, antreprenoare: "Afacerea noastră constă în creșterea iepurilor pentru carne. Ideea de a dezvolta o fermă de iepuri a venit încă de la nuntă, când cineva din rude ne-a adus în dar trei iepurași. Am început activitatea din anul 2020, când soțul a reconstruit încăperea pentru creșterea iepurilor, după care treptat am ajuns la 300 și sperăm să nu ne oprim aici."

Datorită sprijinului Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare, dar și Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, familia a reușit să își doteze ferma cu toate cele necesare.

IRINA VERLAN, antreprenoare: "Anterior, pentru a pregăti o tonă de granule pentru iepuri - ne lua în jur de o zi sau două. Am soluționat problema aplicând la proiectul PNUD, cumpărând un amestecător de furaje, un tocător, un generator. Acum, utilizând aceste utilaje, ne ia în jur de trei ore."

Cu aceste utilaje, cei doi soți și-au facilitat semnificativ procesul de muncă și s-au ambiționat să-și crească și mai mult afacerea. După ce vor încheia amenajarea unei camere de abatorizare, Irina Verlan planifică să vândă carnea de iepure nu doar pe piața locală, dar și în rețelele de magazine din țară.

IRINA VERLAN, antreprenoare: "Aceste echipamente ne vor ajuta să pregătim o cantitate mare de hrană și să putem să petrecem mai mult timp cu familia, dar și pentru a dezvolta afacerea noastră mai departe."

Opinia ta contează. Comentează!