Chatbot-ul Sophia, lansat în Moldova
Social 11 martie 2025, 20:27 | 320

Circa 40 la sută dintre femeile din Republica Moldova sunt victime ale violenței domestice. Pentru a combate acest fenomen, astăzi, la Chișinău, a fost lansat chatbot-ul Sophia care va ajuta persoanele aflate în dificultate. Asistentul virtual a fost dezvoltat pentru a ghida victimele acolo unde pot fi protejate sau pentru a oferi informații despre cum pot să păstreze probe că au fost agresate de către partenerul de viață, fără a lăsa urme digitale.

Potrivit Centrului de Drept al Femeilor, 70 la sută dintre femei suferă de una din formele de violență. Anual, în Republica Moldova, circa 20 de femei își pierd viața din cauza violenței domestice și pentru că nu au cerut ajutor la timp sau nu cunoșteau unde pot apela pentru protecție. Totuși, în ultimii an se atestă o creștere a persoanelor care cer ajutor.

ANGELINA ZAPOROJAN, director, Centrul de Drept al Femeilor: "Statisticile arată o creștere a încrederii. Dacă în 2015, doar trei la sută din ele se adresau pentru ajutor, acum avem 11. Studiile arată că unei femei îi trebuie circa șapte ani ca să se decidă să se adreseze după ajutor. Foarte multe rabdă, pentru că asta au văzut în familie. Pe de altă parte, nu știu unde să se adreseze sau s-au adresat și nu au primit ajutor."

DANIELA DABIJA, manager, La strada: "Comparativ cu anul 2023, numărul apelurilor a crescut cu 16%, iar comparativ cu anul 2022, a crescut cu peste 30 la sută. Solicitările acestora sunt diferite. Cineva este pregătit și are nevoie de o soluție aici și acum, cineva are nevoie de siguranță, protecție și un loc sigur, iar cineva are nevoie de un om de încredere."

Asistentul virtual Sophia a fost dezvoltat pentru a ajuta victimele violenței să se informeze și să acționeze în mod anonim, securizat și fără urme digitale.

SORIN MEREACRE, președinte, Fundația Est-Europeană: "Este un instrument foarte important pentru cei care vor să păstreze niște probe dacă au avut niște situații în care au fost supuși violenței. Aceste probe pot fi păstrate absolut anonim și pot fi păstrare într-un seif special digital. Sophia este un instrument care poate da sfaturi, oferi informații pentru cei care suferă de violență domestică, violența bazată pe gen."

GUIDO BELTRANI, director, Biroul de cooperare al Elveției în Republica Moldova: "Este un proiect foarte inovativ pentru a combate violența domestică. Este un proiect important pentru că, din păcate, violența domestică nu are granițe. Este un fenomen pe care-l vedem în toate țările."

RHIANA SPRING, fondator Spring ACT: "73 la sută dintre victimele din Moldova niciodată nu caută ajutor. Aceasta nu este o problemă doar în Moldova, ci oriunde în lume. Majoritatea oamenilor nu caută ajutor. Doar zece la sută merg la poliție. Anume de asta am creat-o pe Sophia pentru a da jos bariera asta în a căuta ajutor. Poți să întrebi în Chișinău sau oriunde în Moldova „unde pot găsi ajutor?” și Sophia îl va oferi în ucraineană, în rusă și în română, desigur."

Utilizatorii pot accesa chatbot-ul prin intermediul site-ului sophia.chat sau prin aplicațiile de mesagerie, precum Telegram sau Viber. Sophia cunoaște 23 de limbi, inclusiv româna, rusa și ucraineana. Lansarea chatbot-ului Sophia în Republica Moldova a fost posibilă grație parteneriatului dintre Asociația Spring ACT din Elveția și Fundația Est-Europeană. Implementarea acestei inițiative este sprijinită financiar de Suedia și Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare.

Opinia ta contează. Comentează!