Terenul Stadionului Republican a revenit în gestiunea Ambasadei SUA prin hotărârea CC
Judecătorii Curții Constituționale au anulat modificările operate în decembrie 2020 de PSRM-Șor la Legea prin care au fost abrogate prevederile ce autorizau transmiterea terenului Stadionului Republican în folosință Ambasadei Statelor Unite la Chișinău. Astfel, spațiul a revenit în gestiunea Ambasadei americane, iar hotărârea pronunțată astăzi nu mai poate fi supusă niciunei căi de atac.
DOMNICA MANOLE, președintele Curții Constituționale: "Se declară neconstituțională Legea nr. 217 din 3 decembrie 2020 pentru abrogarea și modificarea unor acte normative. Prezenta hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova."
Sesizările au fost depuse la Curtea Constituțională de către foștii deputați, Dinu Plângău, Maria Ciobanu, un grup de ex-legislatori ai Partidului Democrat, dar și Dumitru Alaiba, deputat PAS. Decizia i-a nemulțumit pe deputații din opoziție, care acuză guvernarea că vinde proprietățile statului.
GRIGORE NOVAC, deputat BCS: "Aduc sincere condoleanțe poporului Republicii Moldova și dumneavoastră felicitări că ați reușit să o scoateți în capăt, în sfârșit. Ați făcut și nota de plată. Acum, la ambasadă merge o beție zdravănă că au cinci hectare de teren. Astăzi, de ziua constituției am devenit mai săraci. Așa au devenit vremurile bune pentru cetățenii Republicii Moldova."
IGOR GROSU, președintele Parlamentului: "Legat de stadion. Pentru cei care nu știu. A fost un episod în ziua aceea când s-a luat acea decizie de a se schimba destinația și beneficiarul acelui teren. Liderul dumneavoastră, care este lipsă acum, a alergat repede la ambasada de pe Mateevici. Tare repede a alergat să dea explicații ce s-a întâmplat. El zicea că nu are treabă. Asta alții. Spun lucrul acesta să arăt cât de mincinoși, ipocriți, standarde duble aveți. Ce o să facem noi, o să urmăm legea, domnule deputat."
Pe 3 decembrie, majoritatea parlamentară PSRM-Șor a aprobat în două lecturi, un proiect de lege prin care terenul fostului Stadion Republican a fost readus în proprietatea statului, pe spațiul respectiv urmând a fi construite doar obiective cultural-sportive. Astfel, Ambasada Statelor Unite la Chișinău a fost lipsită de dreptul de a cumpăra acest teren pentru a construi un complex diplomatic. Decizia a fost criticată de reprezentanții instituției diplomatice, de președintele Maia Sandu, dar și de prim-ministrul de atunci, Ion Chicu. Vom reveni la acest subiect în cadrul următoarelor buletine de știri.