Jurnalul orei 15, 14 Iunie
Jurnalul orei 15:00 14 iunie 2022, 20:04 | 974

Prezentat de Eugenia Apostu

A muncit mult și acum primește ce merită. În timp ce absolvenții au avut de susținut astăzi cel de-al treilea examen, Cătălina Munteanu din Hâncești a mers doar la unul. Ea este singura absolventă a unui liceu de stat cu trei note de zece din oficiu admisă al examenele de bacalaureat 2022. Cum devii elevă de nota zece vedeți în reportajul nostru.

Liceenii au mai susținut astăzi un examen de Bac, la disciplina de profil. Criza Imperiului Roman, Marea Depresiune, anexarea teritoriilor românești de către Imperiul Otoman și regimul fanariot le-a dat bătăi de cap unor elevi de la profilul umanist, care au scris examenul la Istoria românilor și universală. Cei de la profilul real au fost provocați cu exerciții de geometrie și formule matematice. Tinerii spun că s-au pregătit intens, iar după multe nopți nedormite speră ca rezultatele să fie pe măsura așteptărilor.

”Statele Unite nu au informații despre vreo posibilă amenințare militară directă la adresa Republicii Moldova, dar în condițiile în care războiul din Ucraina ar putea dura, este important ca Moldova să se gândească la securitatea sa”. Declarația a fost făcută de ambasadorul american la Chișinău, Kent Logsdon, în cadrul emisiunii ”Ora Expertizei” de la Jurnal TV. El a vorbit și despre securitatea energetică a Republicii Moldova, în contextul scumpirii globale a produselor energetice, care, în opinia sa, ar putea să crească și mai mult în următoarele luni.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie