Frumuseţea eşti tu: Episodul 66
7 septembrie 2018, 17:54
Frumuseţea eşti tu: Episodul 66
Şcoala viitorului este tot mai aproape de realităţile Republicii Moldova! Matematică interactivă, fizică experimentală, astronomie prin realitate virtuală sau alfabetizare digitală. Sunt doar câteva materii opţionale care peste 80 de mii de copii le vor putea accesa începând cu 1 ianuarie 2019, în cadrul proiectului TwentyTu.
În ultima perioadă se mizează tot mai mult pe implicarea tehnologiei în metodele de predare şi evaluare a elevilor. De aceea, şcoala viitorului se vrea a fi una fără cărţi şi manuale, ci tablete, laptopuri şi telefoane mobile folosite ca suporturi pentru cursuri, iar examinările tinerilor să se mute în mediul online. Deşi Republica Moldova mai are mult până atunci, la 10 ani, Mihaela, elevă în clasa a treia, are alte aspiraţii. Demult a uitat de păpuşi deşi, spune copila, de când frecventează cursurile de robotică ar putea crea o barbie robotizată.