Sistem de notificare a cetățenilor
Republica Moldova va avea un sistem de avertizare a cetățenilor în situații de urgență și calamități naturale prin intermediul telefoanelor mobile. Proiectul aprobat astăzi de cabinetul de miniștri face parte dintr-o serie de măsuri menite să protejeze cetățenii. În acest sens va fi semnat un Acord între Guvern și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare. Valoarea proiectului este de 37,4 milioane de euro.
ADRIAN EFROS, ministrul de Interne: "În urma realizării acestor proiecte Guvernul Republicii Moldova va avea o capacitate mult mai mare de a monitoriza și de a analiza potențialele riscuri, inclusiv naturale și cele care pot fi provocate de factorul uman. Vom avea o capacitate mult mai mare de intervenție pentru a ajuta acele persoane, care au nevoie de asistență și de ajutor. la fel, vom avea și acel sistem de protejare a infrastructurii critice."
Potrivit ministrului Efros, este prevăzută modernizarea sistemelor de observare hidrometeorologică, îmbunătățirea capacităților de prognoză ale Serviciului Hidrometeorologic, și consolidarea colaborării instituționale și regionale.
ADRIAN EFROS, ministrul de Interne: "Sper mult că va fi funcțional la sfârșitul anului 2026. Va fi gestionat de către Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, dar informația va veni și de la alte ministere, alte instituții care au acest profil de monitorizare și de aduce predictibilitate. Noi sperăm foarte mult că prin acest program să fim în sprijinul cetățeanului și să protejăm cât mai mult atât cetățenii, cât și proprietățile lor."
O altă componentă a Acordului ține de eficientizarea evaluării și gestionării pericolelor naturale, a riscurilor seismice și a celor legate de climă. De asemenea, va fi creat un nou fond de rezervă pentru dezastre, ca sursă de finanțare transparentă și țintită pentru atenuarea consecințelor calamităților naturale.