Jurnalul orei 15, 20 Decembrie
Jurnalul orei 15:00 20 decembrie 2021, 19:08 | 1199

Prezentat de Eugenia Apostu

Treisprezece persoane au fost reținute pentru organizarea unei scheme de corupție la eliberarea actelor cadastrale. Astăzi au avut loc descinderi la Agenția Servicii Publice, dar și la domiciliile persoanelor implicate în această schemă. Ofițerii CNA și procurorii anticorupție au cercetat sute de episoade în care organizatorul schemei facilita eliberarea actelor permisive pentru cumpărarea-vânzarea imobilelor, eludând procedura legală de programare prealabilă și pretinzând de la clienți sume ilicite pentru a corupe angajații ASP.

Procurorii au terminat urmărirea penală în cadrul unui dosar numit generic “frauda bancară” și urmează să-l transmită în judecată. În acest dosar este vizat administratorul special al Unibank, care în anul 2015 ar fi contribuit la eliberarea frauduloasă a peste 75 milioane lei, mijloace bănești din contul garanțiilor de stat.

Nicolai Grigorișin a devenit noul primar al municipiului Bălți. Candidatul independent a câștigat alegerile în turul doi cu peste șapte mii de voturi. Pentru contracandidatul acestuia, Nicolai Chirilciuc, au puțin peste o mie de persoane. Majoritatea locuitorilor cu drept de vot au ales să boicoteze scrutinul. Unii au ieșit la manifestații organizate de Marina Tauber, fostul candidat pentru primăria Bălți, scos din cursă după primul tur de scrutin.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie