Jurnalul Sportiv, 26 Februarie
Echipa Moldovei de kickboxing a obținut 37 de medalii, dintre care 11 de aur, 13 de argint și 13 de bronz la Cupa Europeană WAKO găzduită de orașul bulgar Plovdiv. La Cupa Europei au participat - 2172 de sportivi, 185 cluburi, 28 țări. ”Este un rezultat notoriu dar trebuie să muncim în continuare pentru a obține performanțe la cel mai înalt nivel. Ne bucurăm de rezultatele sportivilor noștri care ar trebui să confirme și la competițiile de anvergură de pe bătrânul continent sau din lume”, a punctat antrenorul lotului național, Eugen Musalimov.
Barcelona a remizat cu Atletico Madrid, scor 4-4, în manșa tur din semifinalele Cupei Spaniei. Barcelona a început meciul de la 0-2. Julian Alvarez a punctat pentru Atletico Madrid în minutul 1, în timp ce Antoine Griezmann a dublat avantajul în minutul 6. Până la pauză, Barcelona a reușit să întoarcă scorul. Pedri, Pau Cubarsi și Inigo Martinez au punctat în minutele 19, 21 și 41. În partea a doua a meciului, Barcelona s-a desprins pe tabelă în minutul 74, prin golul marcat de Robert Lewandowski. Atletico Madrid a revenit în joc datorită golului marcat de Marcos Llorente, în minutul 84. Madrilenii au reușit să egaleze în prelungiri. Sorloth a punctat cu o reluare simplă din șase metri. Astfel, returul din aprilie dintre Atletico Madrid și Barcelona rămâne unul deschis.
Chelsea și Southampton s-au întâlnit în cadrul etapei cu numărul 27 din Premier League, iar câștig de cauză au avut londonezii care s-au impus cu 4-0. Londonezii au început tare partida și după ratarea monumentală a lui Palmer, din minutul 23, Nkunku a deschis scorul în mai puțin de 60 de secunde. În minutul 37, Neto, bine lansat în careu, pe stânga, i-a arătat lui Palmer cum se dă gol. A șutat cu stângul la colțul scurt, din pasa lui Nkunku, după o recuperare a lui Cucurella. Scorul pauzei a fost însă 3-0, pentru că a marcat și Colwill. În partea secundă, Chelsea nu a mai presat în valuri, deși ocazii a mai avut. S-a mai marcat o singură dată, grație lui Cucurella, mintul 78, iar Southampton a ajuns la 65 de goluri primite. Prin acest succes, Chelsea a urcat pe locul 4 în clasament, a ajuns la 13 victorii în acest sezon, are plus 16 în clasament și 46 de puncte, cu două peste City și Newcatle.