Volodimir Zelenski efectuează astăzi o vizită în Arabia Saudită pentru a se întâlni cu prințul moștenitor Mohammed bin Salman
Externe 10 martie 2025, 20:43 | 78

Volodimir Zelenski efectuează astăzi o vizită în Arabia Saudită pentru a se întâlni cu prințul moștenitor Mohammed bin Salman, înaintea discuțiilor dintre oficialii ucraineni și americani privind încheierea războiului cu Rusia. Zelenski a declarat că nu va lua parte la negocierile de la Jeddah, care vor fi la nivel de miniștri. Aceștia se vor concentra pe un acord bilateral privind mineralele și pe modalități de a pune capăt războiului, scrie Reuters.

VOLODIMIR ZELENSKI, președintele Ucrainei: "Mâine (luni - n.r.) vom continua să lucrăm pentru a aduce pacea mai aproape. Voi călători în Arabia Saudită. Astăzi a fost pregătită în continuare întâlnirea echipelor noastre în Arabia Saudită, echipa Ucrainei și a cea a Statelor Unite. Sperăm atât în obținerea păcii, cât și în sprijinul continuu."

Discuțiile americano-ucrainene din Arabia Saudită vor fi primele de la cearta din Biroul Oval, dintre Zelenski, Trump și vicepreședintele american, JD Vance, din 28 februarie, în urma căreia președintele ucrainean a fost admonestat public și invitat să părăsească Casa Albă.

Delegația Kievului îl va include pe ministrul ucrainean de externe, Andrii Sibiha, șeful de cabinet al lui Zelenski, Andrii Iermak, și ministrul apărării, Rustem Umerov. Ei se vor întâlni cu o delegație americană din care se așteaptă să facă parte emisarul lui Trump pentru Orientul Mijlociu, Steve Witkoff, secretarul de stat, Marco Rubio, și consilierul pentru securitate națională, Mike Waltz.

Până în prezent, însă, Moscova nu s-a arătat interesată de o încetare a ostilităților. Rusia și-a intensificat atacurile asupra vecinei sale și a raportat câștiguri pe câmpul de luptă în ultimele zile.

Duminică, într-un interviu la Fox News, Donald Trump a sugerat că Ucraina ar putea să nu supraviețuiască în fața Rusiei, chiar și cu sprijin total din partea Statelor Unite.

DONALD TRUMP, președintele Statelor Unite: "Ei bine, s-ar putea să nu supravieţuiască oricum. Dar ştiţi că avem unele puncte slabe cu Rusia. Ştiţi că este nevoie de doi pentru a face acest lucru. Acest război nu ar fi trebuit să aibă loc, dar s-a întâmplat. Acum suntem blocaţi în mizeria asta."

Între timp, Ministerul rus al Apărării a anunțat recucerirea mai multor sate și orașe, pe 9 martie, în regiunea rusă Kursk, existând relatări neconfirmate, potrivit cărora mii de soldați ucraineni riscă să fie încercuiți acolo de forțele ruse. Cel puțin șase civili au fost uciși și alți 22 au fost răniți în atacurile rusești în Ucraina din ultima zi, au informat oficialii regionali pe 10 martie. Forțele aeriene ucrainene au declarat că au interceptat 130 din cele 176 de drone rusești lansate în noaptea de duminică spre luni, inclusiv drone de atac de tip Shahed, scrie Agerpres.

Anterior, Donald Trump a ameninţat Rusia cu sancţiuni economice şi aplicarea unor taxe vamale până când va fi de acord cu încetarea focului în războiul cu Ucraina şi un acord final de pace. Într-un mesaj pe Truth Social, liderul de la Casa Albă a explicat că ar putea lua măsuri împotriva Rusiei, care - spune el - striveşte Ucraina pe front.

Opinia ta contează. Comentează!