TATIANA CHIRIAC, locuitoare a orașului Durlești: "Așa, în general am auzit că hulubul mănâncă cât calul, adică mănâncă mult, dar n-am avut încotro pentru că feciorul meu a venit în ziua de 8 martie, cu 10 ani în urmă, mi-a adus un cadou într-o cutie și când am desfăcut, am văzut hulubii ăștia. Au fost păunițe, de rasă de asta."

De la o pereche de porumbei, a ajuns la zece, apoi la sute de păsări:

TATIANA CHIRIAC, locuitoare a orașului Durlești: "Și i-am îndrăgit, îi țineam la început care și unde, dar pe urmă i-am spus soțului: „ia să-mi faci acolo sus loc anume pentru hulubi”, mi-a ridicat soțul meu și deja ceea ce vedeți înăuntru tot eu am făcut, încet, încet."

Tatiana Chiriac spune că a făcut totul din dragoste pentru copii și nepoți, care sunt plecați departe, printre străini, și vin acasă doar în vacanța de vară:

TATIANA CHIRIAC, locuitoare a orașului Durlești: "Îmi așteptam nepoțeii să vină de la Luxemburg, în vacanță și vroiam să le fac vreo surpriză. Mă strădui în fiecare an să le fac câte o surpriză. Apoi surpriza aceasta mi-a ieșit pe ochi, că lucram de cu seară până la 4 dimineața, aici este la stâlp lampă și iată așa tot ce vedeți singură am făcut, de dragostea nepoților și clar că a copiilor."

Nici vara aceasta nu a fost o excepție. Nepoții femeii spun că acasă, la bunica, s-au simțit mereu ca la o adevărată grădină zoo.

Porumbeii sunt fideli. Tatiana Chiriac își amintește cum într-o perioadă, chiar a urmărit cu atenție o pereche:

TATIANA CHIRIAC, locuitoare a orașului Durlești: "A fost un timp așa că o hulubiță stătea pe ouă și a scos puii și eu nu știu cum le-am dat drumul să zboare și el n-o venit, apoi eu stăteam pe scaunul cela și hulubița așa plângea după hulub, după mascul. Ea plângea acolo și eu acolo pe scaun."