Jurnalul orei 19, 30 Mai
Jurnalul orei 19:00 30 mai 2024, 20:40 | 834

Prezentat de Vlada Tomescu

Cele mai importante titluri ale ediției:

Ion Munteanu a câștigat concursul pentru funcția de procuror general, acumulând cel mai mare punctaj la proba interviu organizată de Consiliul Superior al Procurorilor. Decizia CSP-ului va fi transmisă președintelui Maia Sandu.

Chișinăul s-a pomenit iar sub apă. Ploaia de ieri a inundat mai multe străzi, subsolurile unor blocuri și treceri subterane. Transportul public a circulat cu mare greu, cetățenii fiind nevoiți să meargă, pe alocuri, prin apă până mai sus de genunchi.

La mai multe stații electrice din Republica Moldova vor fi instalate baterii de stocare a energiei electrice, care vor stabiliza rețelele de curent în caz de necesitate. Proiectul va fi implementat grație unui sprijin financiar de 85 de milioane de dolari, anunțat de secretarul de stat, Antony Blinken.

Finlanda, Canada și Polonia au transmis că Ucraina își poate folosi armele pentru a lovi ținte pe teritoriul Rusiei. „Ucraina a fost atacată brutal de Rusia, așa că are dreptul să se apere”, afirmă reprezentanții guvernului de la Varșovia.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie