Jurnalul orei 15, 8 Iulie
Prezentat de Eugenia Apostu
Rocadă la Guvern dimineața pe răcoare. Când a venit la muncă, Viorel Gherciu a aflat că nu mai este ministru al Agriculturii, fotoliul lui fiind ocupat de către deputatul PAS, Vladimir Bolea. Gherciu spune că premierul Natalia Gavrilița l-a anunțat aseară despre decizia de a-l revoca din funcție, așa că astăzi a venit la muncă cu gândul că numele noului ministru va fi anunțat pe parcursul zilei. În calitate de ministru, a avut programată o deplasare matinală la Soroca, dar a fost nevoit să o anuleze din cauza subitei remanieri guvernamentale. Serviciul de presă al Guvernului susține că Gherciu a fost înlocuit ”pentru că a pierdut încrederea prim-ministrului”.
Întreprinderea ”Chișinău-gaz” are un nou director. Este vorba despre Ruslan Saca, a anunțat președintele Consiliului de Administrație al Societății „Moldovagaz”, Vadim Ceban. Ieri, socialistul Oleg Teterea și-a dat demisia din funcția de director al „Chișinău-Gaz” din propria inițiativă.
Carburanții se ieftinesc! În următoarele trei zile, un litru de benzină cu cifra octanică A 95 va costa 32 de lei și 13 bani, cu 17 bani mai puțin decât astăzi, iar litrul de motorină – 30 de lei și un ban, cu 37 de bani mai puțin.