Constantin Cobîlean s-a născut în satul Dereneu și zice că nu schimbă baștina pe nimic în lume
Cum e să adormi seara, când știi că ai facturile achitate? Vor simți această senzație 30 de familii din diferite localități, pe tot parcursul campaniei „Moș Crăciun există, Moș Crăciun ești tu”, lansată de Jurnal TV. Astăzi mergem în orașul Călărași, unde echipa noastră va achita facturile pentru familia Cobîlean.
Constantin Cobîlean este, de vreo patru decenii, antrenor de lupte libere. Într-o măsură substanțială, această disciplină s-a menținut în Republica Moldova la suprafața de plutire și grație eforturilor lui, ca mai apoi să se dezvolte spectaculos. Constantin Cobîlean s-a născut în satul Dereneu, raionul Călărași, și zice nu schimbă baștina cu nimic în lume.
CONSTANTIN ȘI GALINA COBÎLEAN, locuitori ai orașului Călărași: "Eu mă mândresc cu Călărași, mă mândresc cu lumea, când aud de Călărași, așa cum fiecare se mândrește de exemplu cu Chișinău. Eu mă mândresc că e capitala Chișinău, dar să o pun la nivelul, pentru mine în cap e așa, așa e intelectul și așa a intrat și pentru mine locul unde m-am născut, locul unde-mi fac lucrul. M-am dus în Ungaria și am lucrat vara, când eram în concediu și am zis că nu. Eu aici mă simt liber, eu nu pot să schimb țara. Școala am luat-o părăsită, dintr-un club. Eu cu mânuțele mele și toți sportivii mei, prietenii, sponsorii am făcut o școală extraordinară."
Alături de soția sa, Galina, a crescut și educat trei copii. Sunt de-o viață împreună, de-o viață muncesc cot la cot.
CONSTANTIN ȘI GALINA COBÎLEAN, locuitori ai orașului Călărași: "Atâția ani avem, iată 40 și ceva de ani tot în muncă, eu de exemplu când am fost în concediu de maternitate atunci am stat acasă, dar restul am muncit, parcă nu-mi ajunge ceva dacă nu am pentru ce să ies afară."
De ani buni, Constantin Cobîlean este cel care descoperă copii talentați prin satele din Călărași, ca mai apoi să-i vedem sportivi de talie națională și internațională. Elevii lui, sunt copii lui.
CONSTANTIN ȘI GALINA COBÎLEAN, locuitori ai orașului Călărași: "Antrenorii sunt de la vârsta de la 26 de kg, închipuiți-vă, unul clasa I, unul a II-a și acum au câte trei copii, sunt cu părul sur, sunt lângă mine, sunt antrenori, au grupe. Știți pentru mine asta este un lucru foarte mare, înseamnă că nu în zadar trăiești pe fața pământului. Avem băieți tot de prin clasa a II-a luați, sunt acum antrenori în Marea Britanie, în Scoția. Prietenii cei mai buni ai mei sunt copiii, elevii mei cu familiile lor."
Economisesc curent și gazele naturale cât de mult pot, dar chiar și așa, facturile vor fi pipărate. Abia în această lună au conectat căldura. „Am avut noroc de o toamnă caldă”, spune Galina Cobîlean.
CONSTANTIN ȘI GALINA COBÎLEAN, locuitori ai orașului Călărași: "Galina, ea răspunde de toată căldura, de toată lampa, de tot, tot, fierbătorul care se pune. Eu numai o întreb: e mai puțin decât data trecută? Și dacă-mi zice că mai puțin înseamnă că deja e bravo. Cum merg sting lumina, mai aprind puțin, dar cât mergem ne străduim. Așa la 17 grade, seara dăm 17,5. Numai când ne vin nepoțeii mici mai încălzim. Dar ei pe cât vin, e o noapte."
Datorită campaniei „Moș Crăciun există, Moș Crăciun ești tu”, lansată de Jurnal TV, familia Cobîlean va avea parte de multă căldură în această primă lună de iarnă, pentru că de facturi are grijă Jurnal TV. Campania este realizată cu susținerea Asociației pentru Susținerea Inițiativelor Comunitare și Sportului.