Jurnalul orei 15, 5 Iulie
Prezentat de Adrian Prodan
La mai bine de doi ani de la fuga lui Vladimir Plahotniuc din țară, începe ruinarea piramidei întunecate pe care a administrat-o acesta. Trei membri ai grupării, inclusiv unul dintre finii fostului lider PD, au fost reținuți astăzi de procurori.
Viteza excesivă, neatenția și alcoolul au făcut victime în weekend. O persoană a murit, iar alte câteva au ajuns la spital în stare gravă urmare a accidentelor rutiere. Unde și cum s-au întâmplat, vedeți în continuare.
Examinarea dosarului intentat pe numele lui Mihail Bejan, fost șef adjunct al Inspectoratului General de Carabinieri, învinuit de perversiune sexuală asupra minorilor, bate pasul pe loc. Ședinţele de judecată sunt amânate de la o zi la alta. La doi ani de la prima şedinţă, dosarul este acum la etapa audierii martorilor, iar inculpatul se află în liberate, sub control judiciar.