Suma uriaşă pe care statul o va cheltui pentru lichidarea consecinţelor jafului din sistemul bancar ar fi fost de ajuns pentru reparaţii capitale în toate şcolile Republicii Moldova, pentru reabilitarea unei bune părți din reţeaua de drumuri naţionale, sau pentru acumularea unor rezerve de grâu pentru 15 ani înainte. Împărțită pe cap de locuitor, suma de 15 miliarde de lei, cât ne va costa lichidarea celor trei bănci aduse în prag de faliment, ar însemna o contribuție de peste 5000 de lei din partea fiecărui cetățean.
La un standard de cost de aproximativ un milion de dolari pentru reparația capitală a unui kilometru de drum, 15 miliarde de lei ar fi fost de ajuns pentru 790 de kilometri de șosea. Această distanţă înseamnă teritoriul Republicii Moldova parcurs de la nord la sud și înapoi sau a patra parte din distanța totală a drumurilor naționale.
Totodată, 15 miliarde de lei ar ajunge pentru întreținerea tuturor pensionarilor din Republica Moldova timp de un an și opt luni.
Totodată, aceşti bani ar fi fost suficienţi pentru a asigura cu rezervele necesare de grâu întreaga populaţie a ţării pentru mai bine de 15 ani înainte, cererea internă de grâu alimentar pentru panificaţie fiind de aproximativ 350 mii de tone anual.
15 miliarde de lei ne-ar ajunge să efectuăm de o sută de ori reparaţii capitale în toate instituţiile de învăţământ general din Republica Moldova, preţul mediu pentru reparaţia unei şcoli fiind de 110 mii de lei.
Totodată, suma de 15 miliarde este echivalentul a cinci bugete anuale alocate pentru ocrotirea sănătăţii.
Cu 15 miliarde de lei pot fi achiziţionate 5313 autobuze noi, ceea ce ar însemna aproximativ 150 de unități de transport pentru fiecare din cele 32 de raioane și patru municipii din țară, numărul necesar pentru înnoirea Parcului Urban de Autobuze din Chişinău fiind de doar 136 de unităţi de transport.
Aceeași sumă de bani ar fi fost suficientă pentru lichidarea a aproape jumătate din datoriile pe care le are Republica Moldova faţă de creditorii interni și externi, care în 2015 însumează 35 de miliarde de lei.
Teoretic, pentru acoperirea consecințelor jafului de la Banca de Economii, Banca Socială şi Unibank, fiecare cetăţean al Republicii Moldova ar trebui să contribuie cu peste cinci mii de lei, fie cu 250 de euro, echivalentul a cinci pensii medii lunare.