Știrile Curente

Meteo Horoscop
Borseta, accesoriul legislaturii a XX-a
Borseta ar putea fi simbolul actualei legislaturi, de aceea un asemenea accesoriu ar merita un loc de cinste în viitorul muzeu al Parlamentului. Cel puțin așa crede fracțiunea Partidului Liberal Democrat. Parlamentarul Tudor Deliu a postat un mesaj pe o rețea de socializare în care anunță că donează o borsetă pentru ca generațiile viitoare să știe că legislatura a XX-a a fost o piață de deputați.  Fracțiunea PLDM a reacționat la un îndemn al conducerii Parlamentului către deputați privind donarea de exponate pentru organizarea unui muzeu cu ocazia zilelor Legislativului. „Borsetă”, sau „purtător de borsetă al lui Plahotniuc” este poreclit în cercurile politice de la Chișinău, fostul deputat, Constantin Botnari, cunoscut drept persoană de încredere a oligarhului de la șefia Partidului Democrat. Contactat pentru a oferi o replică șeful Serviciului de Presă al PD, a refuzat să comenteze declarațiile lui Tudor Deliu, iar Constantin Botnari a declarat că este ocupat. Purtătorul de cuvânt al Parlamentului, Liliana Anghel, a refuzat să ofere un răspuns clar dacă se va regăsi sau nu borseta donată de liberal-democrați în muzeul Parlamentului organizat cu ocazia zilelor legislativului, între 21-23 mai. Precizăm că în Parlamentul format după alegerile din noiembrie 2014 există 35 de transfugi, mai mult de o treime din numărul total al deputaților. Startul migrațiilor politice a fost dat de Lidia Lupu, care a plecat de la PSRM la PD. Astfel, socialiștii care au intrat în legislativ cu 25 de mandate au rămas cu 24. Tot către PD au migrat 14 ex-comuniști, fracțiunea PCRM micșorându-se de la 21 la 7. PLDM-ul care a intrat în Parlament cu 23 de deputați, acum are numai cinci. Unii dintre cei care au plecat au participat la formarea majorității parlamentare alături de PD și PL. Luna trecută și Partidul Liberal a rămas cu 11 din 13 deputați, după ce doi legislatori au anunțat că devin neafiliați. La rândul său, PD, care a intrat cu 19 mandate, a ajuns să aibă oficial cea mai mare fracțiune parlamentară, de 40 de deputați, dar și susținea neoficială a unor neafiliați. 
18 May 2017 19:45 0
Daca ai probleme cu vizionarea video pe site, te sfatuim sa descarci si sa instalezi ultima versiune Adobe Flash Player. Publicitatea "Jurnal Trust Media" este administrată de agenția de publicitate Reforma Advertising Tel. (022) 85 91 64