O femeie din satul Lozova luptă zilnic cu sărăcia pentru a-și putea crește copiii
O femeie din satul Lozova, Strășeni luptă zilnic cu sărăcia, pentru a-și putea crește copiii. A îndurat umilință, violență, iar acum sărăcia pare să-i ia și ultima speranță.
Anastasia are doar 36 de ani, dar viața a pus-o deja la numeroase încercări. A crescut la orfelinat și și-a dorit o familie frumoasă, pe care ea nu a putut-o avea. Viața i-a pregătit însă un alt destin. S-a căsătorit la 22 de ani, iar peste un an a născut-o pe Anișoara. Și pentru că violența era la ordinea zilei în familia lor, Anastasia a hotărât să plece. Câțiva ani mai târziu a întemeiat o nouă familie, unde s-au născut doi copii, Gheorghiță, care are acum patru ani și Nichita de un an. Dar și de data aceasta s-a pomenit în capcana violenței:
ANASTASIA ROȘCA, mamă a trei copii: "De multe ori l-am dat la poliție, să părăsească domiciliul din Lozova, cu totul să se ducă. El mă bătea și acum uneori mă bate când vine. Mi-a spus de multe ori că am noroc de poliție că, dacă nu era poliția, tu demult erai moartă. E strașnic și de câte ori cer ajutor de la el, niciun rezultat."
Acum Anastasia stă cu micuții într-o casă, care s-ar putea prăbuși în orice clipă. Fiica mai mare a plecat la bunica, la Ștefan Vodă, deoarece acasă nu avea un laptop și niciun telefon ca să învețe online.
ANASTASIA ROȘCA, mamă a trei copii: "Bunica este profesoară de limbă rusă și franceză și ea face ore acolo și totodată o ajută și pe ea. Au laptop, condiții. Este fosta mea soacră, din familie bună, învățați, educați, doar ea mă poate ajuta în această problemă. În rest nu e nimeni, care să mă ajute. -Acum când este plecată fiica, îi simțiți lipsa? -Da, enorm. Chiar și Gheorghiță mă întreabă zilnic: Dar n-o venit țața? - Dar nu mai vine Gheorghiță, ea face lecțiile. Veșnic mă întreabă, unde-i țața, unde-i țața? Ce să-i explic, copilul e copil, nu-i pot explica nimic."
Astăzi avea în buzunar șase lei. Ultimii bani și nimic mai mult:
ANASTASIA ROȘCA, mamă a trei copii: "Eu am vreo șase lei de copeici în buzunar. Nu fac nimic cu șase lei. -Spuneați că ieri nici nu aveați bani pentru lapte, pentru copil? - Da, am fost la vecină, la cumătra Viorica de lângă farmacie și am împrumutat 50 de lei, zic dă-mi te rog să cumpăr două sticle cu lapte, că e strașnic. Nu știu ce să fac."
Fără bani în buzunar, pâine pe masă și cu grave probleme de sănătate din cauza multiplelor traume primite în urma loviturilor, Anastasia își dorește doar... să-și poată crește copiii.
ANASTASIA ROȘCA, mamă a trei copii: "-Aveți cu ce vă încălzi? -Mai avem câteva lemne și niște oameni buni ne-au dat niște peleți. Peleții îi pun pe o oră-două și s-au epuizat, că ei sunt ca niște paie ude și s-o mântuit. Dacă nu ai de unde, ești nevoit să te împrumuți, am mai avut și niște cercei și inel de cununie. Când m-am îmbolnăvit i-am dus la lombard."
Într-un borcan a rămas un sfert din laptele cumpărat ieri, iar lemnele sunt spre sfârșite. Va fi și bine, își spune femeia, iar în primăvară vor avea și lapte de la capra primită-n dar de la biserica din sat.