Jurnalul orei 17, 10 Iulie
Prezentat de Vasile Luchianu
Au învățat să definească ideea, să înțeleagă ce vrea consumatorul și să-i atragă pe investitori. Opt echipe de tineri antreprenori au participat plenar, timp de șase luni, la Programul „Creative accelerator”, ajuns la ce-a de a doua ediție. Cei mai ingenioși au fost motivați să-și dezvolte afacerile inovatoare.
Curtea Constituțională a respins sesizările depuse de către blocul „Victorie/Pobeda”, creat la Moscova de către fugarul Ilan Șor, și deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor privind votul prin corespondență. Cei din urmă cereau controlul constituționalității legii privind implementarea parțială a votului prin corespondență.
Secretarul general al NATO i-a îndemnat marţi seară pe liderii Alianţei Nord-Atlantice să menţină sprijinul pentru Ucraina în războiul său împotriva Rusiei, afirmând că rezultatul conflictului va defini securitatea globală pentru decenii. Preşedintele Joe Biden a anunţat şi el în discursul său susţinut cu prilejul ceremoniei care a marcat împlinirea a 75 de ani de NATO că Statele Unite şi aliaţii lor vor trimite noi sisteme Patriot Ucrainei, despre care şi-a exprimat convingerea că va câştiga războiul cu Rusia.