Jurnalul orei 17, 22 Mai
Jurnalul orei 17:00 22 mai 2024, 18:25 | 1751

Prezentat de Vasile Luchianu

Estonia, Țările de Jos, Republica Cehă și Suedia pledează pentru sancțiuni împotriva Georgiei ca răspuns la adoptarea de către guvernul său a controversatei legi a „agenților străini”, pe model rusesc, scrie Financial Times. Sancțiunile ar putea include suspendarea călătoriilor fără viză în Uniunea Europeană.

Un atac nocturn al rușilor asupra instalaţiilor energetice din regiunea Sumî a Ucrainei a întrerupt curentul pentru peste 500 mii de consumatori, a anunţat miercuri ministerul Energiei de la Kiev. Alte cinci regiuni din sudul şi estul ţării au fost vizate în cursul nopţii de atacuri ruseşti, dar forțele aeriene au anunţat că au doborât toate cele 24 de drone Shaded lansate de Rusia.

Bărbatul de 54 de ani, care a aruncat două cocktail-uri Molotov peste gardul Ambasadei Federației Ruse la Chișinău, și-a aflat sentința. Acesta a fost condamnat la 150 de ore de muncă neremunerată în folosul comunității. Bărbatul nu își va ispăși însă pedeapsa deoarece timp de 50 de zile s-a aflat în arest preventiv și în arest la domiciliu. Astfel, sancțiunea este considerată ca fiind executată. Decizia a fost luată de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie