Salariile cadrelor medicale vor crește cu 15% din 1 ianuarie, anunță Ministerul Sănătății
Social 29 ianuarie 2025, 20:25 | 152

Salariile cadrelor medicale au fost majorate cu 15%. Indexarea vizează inclusiv luna ianuarie și variază între 700 și 3.000 de lei, în funcție de specialitate, vechime și nivelul studiilor. Decizia a fost aprobată astăzi de Cabinetul de miniștri. Astfel, un medic de familie cu o vechime în muncă între zece și 20 de ani va primi o leafă majorară cu 2.370 de lei.

ALA NEMERENCO, ministrul Sănătății: "În general la unele persoane din domeniul medical, cum ar fi asistenți personali, medici, salariile se măresc considerabil și asta este îmbucurător. De exemplu, cea mai mică creștere care se înregistrează la un angajat care nu are studii, personalul auxiliar, va fi de 700 de lei, iar cele mai mari creșteri sunt până la 2.500 de lei."

Cu 15% va fi majorat suplimentul pentru munca de noapte. Astfel, medicii de pe ambulanță vor beneficia de 140 de lei în plus pentru fiecare tură de noapte lucrată, ajungând la un adaos de 1.060 de lei pentru o tură. Anesteziologii și reanimatologii din spitale vor primi un supliment de 1.320 de lei pentru garda de noapte, în creștere cu 170 de lei față de anul trecut. De asemenea, proiectul prevede echivalarea salariilor medicilor de profil chirurgical, endoscopiștilor, medicilor specialiști în anestezie și terapie intensivă care activează în instituțiile de nivel raional cu ale celor din instituțiile de nivel republican și municipal.

ALA NEMERENCO, ministrul Sănătății: "Vom majora indemnizația pentru medici care vor fi angajați în centrele raionale și în zona rurale cu până la 250 de mii de lei pentru viitorii tineri absolvenți. Toate aceste cu instruirile de care au parte, dar și modernizarea sistemului de sănătate fac ca profesia lor să devină mai atractivă și să-i menținem acasă, în instituțiile noastre."

Potrivit Ministerului Sănătății, de majorări salariale beneficiază circa 44.600 de angajați din sistemul medical.

Opinia ta contează. Comentează!