În satul Geamăna sunt acum mai multe gospodării care primesc energie de la soare
Social 4 martie 2025, 20:20 | 110

În satul Geamăna, Anenii Noi, sunt acum vreo cinci gospodării, care primesc energie de la soare, dar primii care au avut curajul să-și instaleze panouri solare au fost Aurel și Elena Rotari. „Cheltuieli au fost, dar nu regretăm”, ne-a spus Elena Rotari.

Elena Rotari, este profesoară. Ea zice că a scăpat mult de povara facturilor, după ce a conectat panourile fotovoltaice.

ELENA ROTARI: "La inițiativa soțului, am decis să instalăm aceste panouri solare. El a spus că este o investiție pe viitor, o să ne fie mai ușor. În legătura cu această criză energetică chiar am simțit că e mai bine."

Astfel, i-au încurajat și pe alți gospodari din Geamăna să se gândească la folosirea energiei verzi.

ELENA ROTARI: "Noi când am instalat panourile, eram primii în sat, veneau mulți și întrebau dacă e bine, dacă merită. Le-am spus că da, merită, iar acesta cred că este viitorul. Nu toți se încumetă să instaleze, probabil o cauza ar fi prețurile. În jur de zece mii de euro ne-a costat instalarea. Fratele meu tot și-a instalat, un an în urmă. Din câte știu, mai sunt câțiva gospodari în sat."

ELENA ROTARI: "Noi suntem mulțumiți. Am instalat inițial pe garaj, am văzut că e prea puțin pentru încălzire, noi cu un cazan electric ne încălzim, nu ne-a ajuns până la terminarea sezonului și am mai instalat pe casă încă câteva."

Acestea necesită o îngrijire corectă, altfel spus - o spălare periodică. Familia Rotari are în gospodărie aproximativ 40 de panouri conectate.

Opinia ta contează. Comentează!