Jurnalul orei 15, 15 Noiembrie
Jurnalul orei 15:00 15 noiembrie 2023, 21:42 | 745

Prezentat de Călin Jucovschi

Tranzacțiile bănești în numerar vor fi limitate. Persoanele juridice, organizațiile neguvernamentale, dar și persoanele fizice, care gestionează întreprinderi, nu vor putea efectua tranzacții în numerar mai mari de 100 de mii de lei timp de o lună. Un proiect de lege care instituie aceste restricții a fost avizat astăzi de Guvern. Inițiativa a stârnit nemulțumiri din partea Confederației Patronatelor, care cere revizuirea acestui document. Chiar și așa, la insistența premierului Recean, miniștrii au aprobat noile prevederi.

Republica Moldova ar putea ajunge în acest an pe locul trei în lume, privind exportul de prune. Condiția este una - ca producătorii să-și mențină capacitățile. Singurele două țări, care ar putea exporta mai multe prune sunt Chile și Africa de Sud. Sunt constatările analiștilor internaționali de la East Fruit, potrivit cărora, Republica Moldova devine un concurent pentru Spania, un exportator consacrat pe continentul european.

Fermierii anunță noi proteste cu tehnică agricolă pentru perioada 22-26 noiembrie. Agricultorii au mai multe revendicări, inclusiv aprobarea si finanțarea schemelor de plăți directe la hectar, începând cu anul viitor, după exemplu Uniunii Europene, interzicerea importului grâului, porumbului și floarea-soarelui cel puțin până la 31 martie 2024, dar și admiterea tranzitului cerealelor și oleaginoaselor din Ucraina doar cu transportul feroviar. De partea cealaltă, ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea, spune că autoritățile au realizat deja solicitările realiste ale fermierilor și urmează noi măsuri de suținere.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie