Sute de pești morți au zăcut pe malul lacului din preajma satului Drăsliceni
Un miros insuportabil i-a băgat prin case pe oamenii din satul Drăsliceni. Mormane cu sute de pești morți au zăcut patru zile pe malul lacului din preajma localității. Abia astăzi, la amiază, resturile au fost evacuate la insistența sătenilor. Echipa noastră de filmare a fost acolo în dimineața zilei de luni.
Peștele mort a început să apară la suprafața apei joi seara. Localnicii ne-au trimis mai multe fotografii, pentru a ne arăta gravitatea problemei. Peștii au stat așa până sâmbătă seara, când doi muncitori i-au scos din apă și i-au făcut grămezi.
Am mers la primărie să aflăm cum a apărut această problemă. Ni s-a spus că primarul de Drăsliceni, Petru Buzu, se află în concediu și am abordat subiectul cu specialistul funciar, Ion Efros.
ION EFROS, specialist funciar, primăria Drăsliceni: "Primăria a fost sesizată încă de vineri și noi am anunțat arendașul. Am vorbit cu arendașul de două ori vineri, sâmbătă de două ori, ieri am vorbit, azi dimineață nici nu a răspuns la telefon."
Chiar dacă este proprietarul iazului, primăria nu se implică - responsabil de toate cele întâmplate ar fi Ruslan Gaștea, care gestionează lacul.
ION EFROS, specialist funciar, primăria Drăsliceni: "Nu ne-am implicat, pentru că este arendașul, care răspunde de tot ce se întâmplă, odată ce a luat în primire iazul, l-a luat în arendă. El a dat pește în iaz, adică tot el și răspunde."
La rândul său, Ruslan Gaștea a spus că problema persistă de mult timp și că întreprinde toate măsurile pentru a o gestiona.
RUSLAN GAȘTEA, administratorul iazului din Drăsliceni: "El apare și apare. Eu ce să fac? De ce nu iese lumea să ajute, dacă e așa tare...? Doar nimeni nu a stat până acum, toți au lucrat acolo și se lucrează până la moment."
În jurul orei 14, după ce echipa noastră de filmare a fost acolo, peștele mort a fost luat de pe malul iazului. Despre acest lucru ne-au anunțat localnicii, care ne-au transmis mai multe imagini video.