România în plin șoc electoral
25 noiembrie 2024, 22:19
Georgescu și lasconi, în turul ii
Cum se fură din bunul public, pe scurt. Apare o companie, cu capital majoritar de stat. Ulterior pune mâna pe un teren, cu tot cu ce este amplasat acolo.
După această etapă acel bun este privatizat, pe nimic. În continuare se contruiesc blocuri și spații comerciale de milioane, din care se hrănesc ambele părți ale afacerezei. Asta este istoria în două cuvinte a terenului din strada Vasile Alecsandri, 4 din Chișinău unde este amplasat și cinematograful Gaudeamus. Despre acest caz am mai vorbit în 2016, lucrurile s-au liniștit, dar se pare că doar temporar, până mai ieri când afaceriștii statului au purces la demolarea clădirii. Astăzi, după trei zile de proteste, lucrările au fost oprite, la cererea primarului ales Andrei Năstase, iar viceprimarul Nistor Grozavu, care în august 2016 a semnat autorizația de desființare a cinematografului, a semnat o altă dispoziție, evident de încetare a lucrărilor, până la aplanarea litigiului cu cetățenii, care s-a opus demolării.