Jurnalul orei 15, 22 Decembrie
Prezentat de Eugenia Apostu
Testul negativ la COVID-19 devine obligatoriu la intrarea în Republica Moldova, începând cu ziua de luni, 27 decembrie. Sunt vizați cetățenii, care s-au aflat în ultimele 14 zile în țări din zona roșie, inclusiv prin tranzit. Autoritățile încearcă astfel să limiteze răspândirea virusului pe durata sărbătorilor de iarnă.
Comisia Europeană a decis limitarea, la nouă luni, a valabilităţii certificatului verde pentru călătoriile intra-europene după vaccinarea anti-COVID-19 cu schema completă alcătuită din două doze (sau o doză în cazul vaccinului Johnson & Johnson). Totul se face pentru a încuraja vaccinarea cu doza a treia (doza 'booster' sau de 'supra-rapel'), a anunţat executivul comunitar, potrivit AFP.
Organizatorul schemei de eliberare ilegală a actelor cadastrale a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile, printr-o decizie a Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana. Procurorii spun că acesta și-a recunoscut vina. Magistrații urmează să ia o decizie și în privința celui de-al doilea învinuit. Alte 12 persoane vizate în dosar cooperează cu ancheta.