Jurnalul orei 17, 15 Noiembrie
Prezentat de Vasile Luchianu
O persoană și-a pierdut viața, iar alte cinci, printre care și cetățeni străini, au ajuns la spital după ce un automobil și un microbuz s-au ciocnit violent. Accidentul s-a produs la ieșirea din satul Cioburciu, raionul Ștefan Vodă. Urmează detalii și alte știri pe scurt.
Șoferii care vor comite încălcări ale Regulamentului circulației rutiere, care nu au urmări semnificative asupra ordinii și securității publice, nu vor mai fi amendați, ci vor primi avertismente. Un proiect de modificare a Codului contravențional a fost votat astăzi de deputați în prima lectură. Printre abaterile care vor fi sancționate doar cu un avertisment figurează conducerea unui vehicul care nu a fost supus inspecției tehnice periodice, conducerea automobilului cu numărul de înmatriculare indescifrabil sau neconectarea în faruri a luminii de întâlnire.
Republica Moldova trebuie să ajusteze, până în 2030, salariul minim pe economie, pentru a se apropia de standardele Uniunii Europene. Acesta ar trebui să reprezinte 50% din salariul mediu pe economie, afirmă expertul Veaceslav Ioniță. În prezent, în Republica Moldova raportul dintre cele două este de 35%, fiind cel mai mic din Europa.