Jurnalul orei 15, 12 Mai
Prezentat de Călin Jucovschi
Examinarea sesizării privind verificarea legalității Partidului Șor continuă pentru a treia zi la Curtea Constituțională. La ședința de astăzi și-au prezentat pledoariile reprezentanții formațiunii politice. La Înalta Curte au fost audiați inclusiv deputații Partidului Șor, Marina Tauber și Denis Ulanov.
Vladimir Vitiuc, fost deputat și al PCRM, și al PD, și care în 2020 a aderat la Partidul Șor, ar putea ocupa iar un loc în Parlament. Comisia Electorală Centrală a decis astăzi să propună Curții Constituționale validarea mandatului pe numele lui Vitiuc. Se întâmplă în situația, în care Înalta Curte examinează a treia zi consecutiv sesizarea Guvernului privind declararea Partidului Șor în afara legii.
Peste 100 de primari s-au întrunit astăzi la Chișinău pentru a relata despre schimbările, pe care le-au făcut în localități, și pentru a prelua experiențe. Unii spun că au reușit să rezolve problema deșeurilor, iar alții se laudă cu parcuri amenajate, cu rețele de gaz sau apeduct. Programul „Comunitatea Mea” este realizat cu sprijinul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională.